Împreună facem valuri de bine la Swimathon 2023!

24 - 25 IUNIE

Swimathon pune an de an binele în mișcare, adunând înotători-fundraiseri pentru diverse cauze umanitare. Acum avem și noi ocazia să facem valuri de bine pentru mințile aparte. Binele este un sport de echipă, iar împreună putem lăsa lumea mai bună decât am găsit-o.

Anul acesta ne-am înscris la Swimathon cu proiectul Mințile aparte descoperă lumea –  proiect prin care organizăm lunar ieșiri de o zi sau ieșiri de weekend pentru copiii din asociația noastră. Aceste activități au, printre altele, rolul de a-i ajuta pe copii să lege prietenii cu copii de vârsta lor, să cunoască copii din alte centre, să petreacă timp alături de prietenii pe care și i-au făcut în cadrul grupurilor de socializare sau să-i cunoască mai bine pe cei cu care s-au intersectat pe holurile centrelor Help Autism. În felul acesta, copiii învață să socializaze între ei, să respecte regulile sociale, să generalizeze atât mediul în care se află, dar și persoanele cu care interacționează. Mai mult decât atât, pot pune în practică ceea ce au învățat în fiecare zi în camerele de terapie.

Până când mă pot înscrie?

Te poți înscrie până pe 15 mai, singur sau în echipă. O echipă poate avea între 2 și 5 participanți și credem că este mult mai distractiv atunci când faci valuri de bine alături de prieteni sau colegi.

Cum strâng fonduri pentru cauza Help Autism?

Perioada de strângere de fonduri va avea loc între 25 mai – 26 iunie. După ce te-ai înscris, vei primi un link unic de donații, pe care îl vei putea folosi în această perioadă pentru a strânge fonduri pentru Help Autism. Spune povestea minților aparte și celor din jurul tău și invită colegii și prietenii să facă un gest de bine.

Află mai multe despre cauză: https://swimathonbucuresti.ro/proiect/mintile-aparte-descopera-lumea

Regulament: https://swimathonbucuresti.ro/regulament

Calendar: https://swimathonbucuresti.ro/calendar